O grenadă din Primul Război Mondial a fost găsită într-un transport de cartofi trimis pe mare din Franța, către Hong Kong. Dispozitivul exploziv a fost scos, probabil, accidental odată cu tuberculii, din pământ, la strângerea recoltei.

Potrivit poliției din Hong Kong, grenada e de producție germană și datează din Primul Război Mondial. Avea un diametru de 8 centimetri, greutatea de 1 kilogram și avea încărcătură explozivă.

Articolul continua dupa recomandari

Grenada a ajuns în Hong Kong cu un transport de cartofi adus pe mare, din Franța, pentru o fabrică de cipsuri.

Foarte probabil, spun polițiștii din Hong Kong, citați de Sky News, grenada a ajuns într-o tranșee în bătăliile din Primul Război Mondial și a fost scoasă din pământ accidental 100 de ani mai târziu, odată cu cartofii.

”Grenada era într-o condiție instabilă, pentru că avea siguranța scoasă, dar nu a explodat”, a declarat Wilfred Wo Ho-hon, de la poliția din Hong Kong.

În urma alertei celor de la fabrica de cipsuri din Hong Kong, care au descoperit grenada în transportul de cartofi primit din Franța, polițiștii au intervenit. O echipă de pirotehniști a detonat dispozitivul într-o parcare din zonă.