Gemania a marcat 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, cel mai puternic simbol al Cortinei de Fier. Evenimentul a creat o undă de şoc, care a dus la dispariţia regimurilor comuniste din Europa, inclusiv în România. Ceremonii au avut loc în capitală şi în mai multe oraşe din ţară. La Berlin au venit mai mulţi lideri din fostele state comunite europene care au depus flori în locul în care se afla pe vremuri frontiera dintre Germania de Est şi cea de Vest. Sâmbătă seară, în faţa Porţii Brandenburg, va avea loc un concert simfonic.

În urmă cu exact 30 de ani, autorităţile din Republica Democrată Germană au anunţat, din greşeală, deschiderea frontierei către Republica Federală Germania. Deşi decizia trebuia să intre în vigoare abia a doua zi, mii de oameni din Germania de Est comunistă au ajuns imediat lângă zidul din beton, fericiţi că pot călători liber, în Vest. Mulţi au escaladat zidul, doborându-l cu ciocane şi târnăcoape.

Articolul continua dupa recomandari

Acum, după 30 de ani, mai mulţi lideri din fostele state comuniste, precum Ungaria şi Polonia, au depus flori pe locul în care s-a aflat Zidul Berlinului. A urmat un moment de reculegere în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în încercarea de a trece graniţa.

Căderea Cortinei de Fier a început însă în 1987, odată cu faimosul discurs al preşedintelui american Ronald Reagan.

În ajunul evenimentului, secretarul de stat al SUA şi cancelarul Angela Merkel au dezvelit o statuie în onoarea fostului lider de la Casa Albă. Amândoi i-au adus un omagiu lui Reagan pentru contribuţia sa la reunificarea Germaniei.

MIKE POMPEO, secretarul de stat american: Datorită curajului şi angajamentului luat în numele libertăţii, a criticat fără teamă cea mai mare ameninţare la adresa libertăţii: Imperiul Sovietic, Imperiul Răului.

După trei decenii, Zidul Berlinului a căzut din nou astăzi, în mod simbolic. Un maestru ciocolatier francez a construit o replică a monumentului, la Paris. Pe care l-a spart apoi şi împărţit localnicilor desertul.

Şi Google marchează momentul căderii Zidului Berlinului printr-o animaţie care înfățișează doi tineri îmbrățișaţi lângă un zid căzut.