Cel puţin trei oameni şi-au pierdut viaţa în urma unei furtuni violente care a lovit, în ultimele zile, sudul Statelor Unite. Furtuna a provocat şi câteva tornade în Texas şi Louisiana. Cele trei victime, printre care şi o adolescentă, au fost ucise de copaci doborâţi de vânt.

Peste 150.000 de familii au rămas fără curent electric numai în statele Georgia şi Florida.

Articolul continua dupa recomandari

Frontul atmosferic se îndreaptă acum spre coasta de est a ţării, unde se aşteaptă, de asemenea, vânt puternic, ploi torenţiale, grindină şi chiar tornade.

Acum o săptămână, tot în sudul Americii, o altă furtună a făcut cinci victime.