O tânără fotomodel, fostă regină a frumuseții, a fost găsită moartă într-o cameră de hotel din Ciudad de Mexico. Fatimih Davila, fostă Miss Uruguay, era spânzurată. Polițiștii mexicani merg pe ipotezele sinuciderii sau crimei.

Trupul neînsuflețit al lui Fatimih Davila a fost găsit joi într-o baie a unei camere de hotel din Capitala Mexicului. Tânăra de 31 de ani era spânzurată.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit procurorilor mexicani, fotomodelul venise în Ciudad de Mexico pe 23 aprilie, la un interviu pentru un job. O cunoștință o ajutase să închirieze camera de hotel unde a fost găsită fără viață.

Fatimih Davila într-o poză de pe contul de InstagramVezi 6 imagini în Galerie

Deocamdată, anchetatorii mexicani nu au informații clare despre ce s-a întâmplat cu fosta Miss Uruguay. Potrivit Daily Mail, ei iau în calcul atât ipoteza sinuciderii, cât și varianta unei crime. Ambasada Uruguayului a fost anunțată, pentru a înștiința familia tinerei de deces.

Fatimih Davila a fost aleasă Miss Uruguay în 2006 și a participat în același an la concursul internațional Miss Universe, la Los Angeles. În 2011, ea a fost vizată de o anchetă privind un amplu scandal din Uruguay, despre o rețea de prostituție.