Focul din Grecia a fost filmat de un localnic, pe care vâlvătaia l-a prins în faţa casei.

Înconjurat de foc, bărbatul n-a mai putut face nimic altceva, decât să filmeze şi să încerce să se adăpostească.

Articolul continua dupa recomandari

Prins într-un cerc de flăcări uriaşe persoana respectivă surprinde viteza cu care flăcările imense făceau totul scrum în cale.

Focul din Grecia poate fi observat cum, cu un zgomot asurzitor şi alimentat de vântul puternic, generează flăcări care se ridicau chiar şi la peste 10 metri înălţime. La un moment dat, persoana care filmează pare că este prinsă de flăcările uriaşe şi încearcă să se ascundă într-un garaj.

Incendiul, care a fost de neoprit, a dus la moartea groaznică a 87 de persoane. Cel puţin 200 de persoane au fost rănite de flăcările care au devastat regiunea Atenei.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook