Hamza Bin Laden, fiul defunctului lider al reţelei Al-Qaida, Osama Ben Laden, a lansat un apel la toți musulmanii din lume, să se unească împotriva Arabiei Saudite și tentativelor saudiților de a deveni lideri.

Hamza Bin Laden îi numește pe saudiți “criminali și hoți” și “agenți ai americanilor”, conform Daily Mail.

Articolul continua dupa recomandari

Hamza duce mai departe lupta pe care a dus-o și tatăl său, Osama, împotriva saudiților și relațiilor acestora cu Statele Unite.

Arabia Saudită a participat la mai multe campanii de bombardare a pozițiilor grupărilor rebele din țară.

La începutul lunii mai s-au împlinit cinci ani de la moartea lui Osama Bin Laden într-o operaţiune a forţelor speciale americane asupra reşedinţei din Abbottabad, Pakistan, a liderului reţelei Al-Qaida.

Documente găsite în ascunzătoarea lui Bin Laden şi publicate de SUA anul trecut indicau faptul că ajutoarele liderului reţelei încercau să-l reunească pe acesta cu Hamza, care se afla în arest la domiciliu în Iran.

Hamza, acum în vârstă de aproximativ 25 de ani, s-a aflat împreună cu tatăl său în Afganistan înaintea atacurilor de la 11 septembrie 2001 şi a petrecut un timp cu acesta în Pakistan după ce invadarea ţării de către o coaliţie condusă de SUA a împins o mare parte din conducerea reţelei în ţara vecină, potrivit Brookings Institution.

Hamza Bin Laden a fost prezentat de noul lider al Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, într-un mesaj audio anul trecut.