49 de oameni au fost ucişi în timpul rugăciunii, într-un masacru transmis în direct pe Facebook, în Noua Zeelandă. Un atacator deschis focul în două moschei din Christchurch, oraş în care locuiesc aproximativ 200 de români. Mărturiile lor sunt înfiorătoare. Pe armele teroristului erau inscripţionate numele a trei domnitori români care au luptat împotriva Imperiului Otoman. Atacatorul, Branton Tarrant, a fost arestat, la fel și alte 2 persoane. Lumea întreagă e în şoc, mai ales că Noua Zeelandă este considerată a doua cea mai sigură ţară din lume. 

Au fost 15 minute de teroare. Un atac fără precedent. Branton Tarrant deschis focul în două moschei din oraşul Christchurch, situate la o distanţă de 5 kilometri una faţă de cealaltă. 

Articolul continua dupa recomandari

”M-a privit îndelung. A început să împuşte oamenii”, spune un supraviețuitor.

”Toată lumea a fugit spre ieşirile din spate, ca să se salveze. La început ne-am ascuns în spatele maşinilor şi sub ele”, spune un al martor.

Chiar atacatorul a filmat masacrul pas cu pas şi a transmis imaginile şocante în direct pe Facebook. Cu o cruzime de neînţeles. În maşină, pe traseu, individul a ascultat muzică a sârbilor bosniaci. Când a ajuns lângă moschee, a început atacul pe ritmuri militare. 

Chiar în timpul rugăciunii, a ucis zeci de oameni, printre care şi copii. Apoi, s-a întors la maşină, a schimbat arma şi a intrat din nou pentru a se asigura că nimeni n-a rămas în viaţă. 

Câteva ore, oraşul în care locuiesc aproximativ 200 de români a fost sub asediu. Şcolile, insituţiile publice şi mall-urile au fost blocate până la prinderea atacatorilor. În filmare, se vede cum unul dintre ei deschide focul chiar şi pe străzi. 

SABINA ANTONIU, româncă din Noua Zeelandă: Fiica noastră e clasa a 10-a, la un liceu, cel mai mare liceu din insulă. Eu eram chiar pe drum, mergem să o iau de la şcoală. Mi-a dat un SMS. Nu ştia despre ce e vorba. Mi-a zic că şcoala este "în lockdown" şi se pare că nu este un exerciţiu. 

Armele folosite în masacru erau inscripţionate cu numele unor personalităţi istorice care au luptat împotriva Imperiului Otoman. Printre ele, Şerban Cantacuzino, Iancu de Hunedoara şi Ştefan cel Mare, domnitorul român care a reuşit în anul 1475 să învingă armata turcă la Podul Înalt.

HARI BUCUR MARCU, expert în probleme de apărare: El a ales să se prezinte ca un fel de apostol al luptei împotriva acestei ameninţări fabulate, cum că Occidentul ar fi în pericol.

Patru suspecți, trei bărbaţi şi o femeie, au fost iniţial arestaţi după aproximativ trei ore. Ulterior, unul dintre ei a fost eliberat. Anchetatorii au stabilit că nu a avut nicio legătură cu atentatul. 

Deocamdată, inculpat este doar cel care a filmat scenele şocante. Brenton Tarrant are 28 de ani şi e născut în Australia. Se mutase temporar în Noua Zeelandă, unde lucra ca antrenor personal într-o sală de fitness. Chiar înainte de atacul armat, bărbatul a postat pe Twitter fotografii cu încărcătoare de armă şi o scrisoare manifest de 74 de pagini în care îşi explica gestul. În document, Brenton Tarrant recunoaşte că este rasist şi un susţinător al preşedintelui american Donald Trump şi al ideilor lui Hitler, care l-au inspirat. Anchetatorii au stabilit că plănuise atentatul timp de doi ani.    

JACINDA ARDERN, Premierul Australiei: Din ceea ce ştim, atactul ar fi fost plănuit până la cel mai mic detaliu. Două dispozitive explozive ataşate de vehiculele suspecţilor au fost găsite şi dezarmate. 

Atacul a zguduit întreaga lume. Christchurch unul dintre cele mai importante oraşe din Noua Zeelandă, considerată a doua cea mai sigură ţară din lume.

NARCIS GĂNESCU, român din Noua Zeelandă: O să tragem cu toţii, vă daţi seama, cu măsuri de securitate şi restul aspectelor. Persoanele sunt destul de afectate. Se vor schimba o groază de politici, de reguli şi de legi. 

Doar 1% din populaţia Noii Zeelande este musulmană, adică aproximativ 50 de mii de persoane. Este cel mai grav atentat din istoria ţării.