O mamă a fost salvată din bătaia soțului de fiica ei, care a pretins că sună să comande o pizza, dar a chemat în schimb poliția. Operatorul de la numărul de urgență a înțeles situația, iar soțul agresor a ajuns în cătușe.

Incidentul s-a consumat într-un apartament din Oregon, în statul american Ohio. O tânără de 38 de ani a fost martoră la agresiunea comisă de tatăl ei asupra mamei sale.

Articolul continua dupa recomandari

Înregistrarea audio a convorbirii

Ca să pună capăt bătăii, fiica a pretins că sună să comande o pizza. A sunat în schimb la numărul de urgență 911, varianta americană a serviciului 112. Convorbirea a fost făcută publică.

(Tânără): Aș vrea să comand o pizza.

(Operator 911): Ați sunat la 911 ca să comandați o pizza?

(Tânără): Da.

(Operator 911): Este un număr greșit ca să comanzi o pizza.

(Tânără): Nu, nu, nu, nu, nu, nu! Nu mă înțelegeți!

(Operator 911): Gata, m-am prins, să știți!

Odată ce și-a dat seama despre ce e vorba, operatorul 911 a intrat în jocul femeii.

(Operator 911): Individul mai este acolo?

(Tânără): Da! Am nevoie de o pizza mare!

(Operator 911): Bine. Dar ajutor medical? Este nevoie?

(Tânără): Nu! Aș vrea să fie cu pepperoni.

Odată ce a încheiat conversația, operatorul 911 a alertat poliția, spunând că trebuie să intervină.

”Să nu activați sirenele până ajungeți acolo! Persoana care a sunat a comandat o pizza și mi-a confirmat prin tot ce am spus că e un caz de violență domestică”, a transmis operatorul.

Operator 911 cu 14 ani experiență

Soțul agresor, Simon Lopez, un bărbat de 56 de ani, a fost luat prin surprindere de apariția polițiștilor și a fost arestat, spune Washington Post. A fost acuzat de violență domestică, iar pe numele său a fost pusă o cauțiune de 50 de mii de dolari.

Potrivit postului tv WTVG, operatorul de la 911 care a răspuns apelului tinerei se numește Tim Teneyck și are o experiență de 14 de ani la serviciul de urgență.