"Pokémon Go", aplicaţia lansată de compania americană Niantic, nu a fost gândită peste noapte, deşi se bucură de un success neaşteptat. Cu milioane de descărcări în doar câteva zile de la lansare, Pokemon Go este creaţia lui John Hanke, un antreprenor american care a mai revoluţionat o dată domeniul aplicaţiilor pe mobil.

Acum aproape un deceniu, în 2005, milioane de utilizatori de Internet puteau să vadă lumea din spaţiu, folosind Google Earth, creaţia aceluiaşi proiectant care a iniţiat, 11 ani mai târziu, jocul-senzaţie al momentului, scrie Financial Times.

Articolul continua dupa recomandari

John Hanke, 49 de ani, a fost student al Universităţii din Texas, după care a lucrat pentru Guvernul Statelor Unite la departamentul de afaceri externe în Myanmar şi Indonezia. În 1996 a absolvit Şcoala de Business Haas de la Universitatea din California.

Experienţa lui Hanke în domeniul aplicaţiilor de divertisment include iniţierea a două companii software, Archetype Interactive şi Big Network, şi implicarea în Meridian 59, unul dintre primele jocuri online care suportau un număr mare de jucători în acelaşi timp.

În 2001, Hanke a fondat compania Keyhole, specializată în aplicaţii care utilizau date geo spaţiale, iar în 2004, compania a fost achiziţionată de Google pentru 35 de milioane de dolari. Directorul companiei era John Hanke, care a devenit în urma achiziţiei vicepreşedintele diviziei Google Geo, care include Google Earth, Google Maps, StreetView, SketchUp şi Panoramio.

Ulterior, în 2010, John Hanke a mai fondat compania Niantic, în San Francisco, un start-up în cadrul Google, care se ocupă de dezvoltarea de softuri. Compania s-a remarcat în domeniul jocurilor mobile, creând o imagine cât mai apropiată de realitate, dezvoltând jocurile Ingress, în 2012 şi Pokemon Go, în 2016. În 2015, Niantic a devenit independentă faţă de Google.

John Hanke a declarat că popularitatea globală a jocului, care încorporează în lumea reală o serie de creaturi colorate, animate, preluate din universul jocului ”Pokémon” al companiei Nintendo, folosind realitatea augmentată (AR) şi tehnologia Google de cartografiere şi geolocalizare, este ”uluitoare”.

“Pokémon Go” a captivat fanii din lumea întreagă şi are deja 21 de milioane de utilizatori activi în Statele Unite în primele două săptămâni după lansare. Valoarea acţiunilor companiei Nintendo a crescut spectaculos după lansarea jocului.

John Hanke a spus că update-uri şi noi personaje vor fi incluse în “Pokémon Go” în lunile următoare şi în anii următori, pe măsură ce jocul “va creşte” şi va include tot mai multe creaturi şi elemente din vastul univers al jocului “Pokémon”.

Întrebat despre criteriile care au stat la baza creării jocului “Pokemon Go”, John Hanke a zis că echipa a ţinut cont de sugestiile fanilor în privinţa elementelor care ar trebui adăugate în joc, dar şi de posibila introducere a unor funcţii noi, precum aceea de “înmulţire” a Pokémonilor.