Eurovision, cel mai longeviv concurs muzical din lume, a fost sabotat pentru prima dată în istoria sa. Hackerii au întrerupt prima semifinală, transmisă pe site-ul televiziunii publice din Israel. În locul imaginilor din concurs au apărut filmări ameninţătoare cu explozii în oraşul Tel Aviv. Şi România participă la Eurovision. Reprezentanta ţării noastre urcă pe scenă chiar joi seară.

Postat de hackeri, mesajul înspăimântător a apărut pe ecrane la doar câteva minute de la debutul primei semifinale Eurovision.

Articolul continua dupa recomandari

Cei aflaţi în apropiere au fost îndemnaţi să caute adăpost din cauza unui atac iminent cu rachete.

Au urmat imagini din satelit, montate pe un fundal muzical ameninţător, care simulau explozii în Tel Aviv, foarte aproape de locul unde se desfăşura concursul.

Clipul de aproximativ două minute s-a încheiat cu un avertisment dur: "Israelul nu este sigur, veţi vedea!".

Afectată a fost doar transmisiunea online, nu şi cea televizată, au anunţat autorităţile israeliene, care suspectează că autorii atacului cibernetic ar fi fost plătiţi de ţări arabe. 

Ediţia Eurovision din acest an este una dintre cele mai controversate de până acum. Întinşi la pământ, zeci de protestatari au condamnat controlul Israelului asupra Cisiordaniei, teritoriu palestinian anexat în 1950. 

Nemulţumirea este cu atât mai mare, cu cât, iniţial, competiţia muzicală ar fi trebuit să aibă loc la Ierusalim, teritoriu revendicat atât de palestinieni, cât şi de israelieni, care lansează mai mereu atacuri reciproce cu rachete.

A doua semifinală Eurovision se desfăşoară în această seară. Pe scenă va urca şi reprezentanta României. Ester Peony s-a născut în ţara noastră, dar a crescut în Canada. La casele de pariuri, piesa ei se află pe ultimele locuri în topul preferinţelor.

Finala Eurovision are loc sâmbătă.