Premierul Marii Britanii, Theresa May, nu va invoca articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, prin care este declanşată procedura de ieşire a ţării din UE, până la sfârşitul acestui an, potrivit purtătorului de cuvânt al executivului britanic.

Odată articolul invocat, statele europene vor avea la dispoziţie o perioadă de doi ani pentru negocierea divorţului dintre Bruxelles şi Londra, informează Ouest France.

Articolul continua dupa recomandari

“Poziţia executivului nu s-a schimbat. Articolul 50 nu va fi invocat până la sfârşitul acestui an”, a declarat purtătorul de cuvânt.

De asemenea, Bloomberg a citat surse guvernamentale britanice, care relatează că momentul favorabil pentru declanşarea procedurii de ieşire a Marii Britanii din UE este până în luna aprilie 2017.

Potrivit cotidianului The Times, executivul condus de Theresa May ar dori să aştepte rezultatul alegerilor generale ce vor avea loc în Franţa în luna mai şi în Germania în septembrie.

De la declanşarea procedurii de ieşire, termenul limită pentru negocierea divorţului britanic de blocul comunitar este de doi ani.

Jurnaliştii britanici au atras atenţia că alegerile generale franceze şi germane ar putea să reprezinte o altă întârziere pentru procesul de ieşire.