Pandemia răvăşeşte Europa. Spania devine a doua ţară de pe continent care depăşeşte, ca număr de morţi, China. Coronavirusul a ucis peste 3.400 de spanioli. Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că Italia va atinge vârful epidemiei săptămâna viitoare.

Mască, mănuşi, combinezon din plastic şi bidoane cu dezinfectant. Noul coronavirus a schimbat fundamental imaginea forţelor de ordine din Spania. Sute de bătrâni au fost evacuaţi din căminele din Madrid şi luaţi în grijă de autorităţi.

Articolul continua dupa recomandari

Sunt cei mai vulnerabili, dar nu şi cei mai expuşi. Virusul face tot mai multe victime în rândul personalului medical. Pentru ei, sirene şi aplauze răsună seară de seară. Ca să-i încurajeze şi să-i întărească.

Rolul lor este fundamental. Luptă în orb împotriva timpului şi a unui duşman aproape necunoscut care câştigă zilnic, tot mai mult teren. Între timp, un patinoar a fost transformat în morgă.

Scott McLean, CNN International Correspondent - Una dintre cele mai mari morgi din oraş nu este chiar morgă. Este vorba despre acest patinoar unde sunt aduse zilnic sute de cadavre. Firmele de pompe funebre nu mai ridică trupurile pentru că nu au echipamentul de protecţie necesar.

Nici în Italia situația nu este mai bună. Autorităţile recunosc că au subestimat noul coronavirus. Şi apreciază că numărul infectaţilor ar fi de zece ori mai mare decât cel cunoscut.

Ca să reducă riscul de contagiere, în propiere de Napoli, cumpărăturile sunt permise o dată pe săptămână. În ordine alfabetică. Se ia în calcul şi prelungirea stării de urgenţă cu încă patru luni.

OMS a prognozat că vârful epidemiei va fi atins în Italia săptămâna viitoare, apoi numărul infecţiilor va începe să scadă.