Moment istoric în Congresul American. Dosarul de acuzare împotriva lui Donald Trump a fost trimis oficial Senatului de către cei şapte procurori aleşi de Camera Reprezentanţilor. Este pentru a treia oară în istoria Statelor Unite ale Americii când un preşedinte este pus sub acuzare în Senat. Procesul efectiv va începe pe 21 ianuarie. În acest dosar, Trump este acuzat de abuz de putere şi obstrucţionarea activităţii Congresului. 

După 30 de zile de la punerea sub acuzare în Camera Reprezentanţilor, cele două articole ale procesului de destituire au ajuns în cele din urmă în Senat. Aici, liderul majorităţii republicane a prezentat etapele următoare ale procedurii şi a subliniat că acesta va începe efectiv în data de 21 ianuarie.

Articolul continua dupa recomandari

Mitch McConnell, liderul Senatului SUA: Este un moment dificil pentru ţara noastră, dar pentru asta părinţii fondatori au creat Senatul. Sunt sigur că această adunare se va putea ridica deasupra gândirii pe termen scurt şi a febrei partizane şi va servi interesele pe termen lung ale naţiunii noastre.

În următoarea etapă, şeful Curţii Supreme a Statelor Unite, John Roberts, desemnat de Constituţie să prezideze procesul, le va cere senatorilor să jure că vor face dreptate într-un mod imparţial.

Nancy Pelosi, liderul Camerei Reprezentanţilor: Să sperăm că vor respecta jurământul pe care îl vor depune mâine.

Înainte ca Nancy Pelosi să semneze articolele de destituire, democraţii l-au desemnat pe Adam Schiff la conducerea echipei de procoruri în acest proces. Din echipa sa vor face parte printre alţii, Ralph Nadler, care a scris actul de acuzare, dar şi Zoe Lofgren, care a participat şi la procedurile de destituire împotriva preşedinţilor Bill Clinton şi Richard Nixon. 

Nancy Pelosi, liderul Camerei Reprezentanţilor: Să fie clar că acest preşedinte va fi tras la răspundere, pentru că nimeni nu este mai presus de lege 

Şansele ca liderul de la Casa Albă să fie găsit vinovat sunt însă mici, având în vedere că 53 din cei 100 de senatori sunt republicani. Preşedinţii americani Bill Clinton şi Andrew Johnson au fost achitaţi de Senat după punerea sub acuzare, în timp ce Richard Nixon şi-a prezentat demisia înainte ca procesul său să ajungă la Senat.