Donald Trump ar avea dreptul să-şi acorde, singur, graţierea, dacă va fi găsit vinovat în ancheta Russiagate. Dar, nu va face acest lucru. Surprinzătoarea declaraţie a venit de la unul din avocaţii preşedintelui american, Rudolf Giuliani, fost primar al New Yorkului.

Giuliani a recunoscut că, dacă Trump s-ar graţia singur, ar fi, probabil, imediat pus sub acuzare în Congres. El a subliniat, însă, că liderul de la Casa Albă nu va recurge la un asemenea procedeu deoarece se consideră nevinovat.

Articolul continua dupa recomandari

Ancheta Russiagate vizează eventualele legături ilegale între echipa de campanie a lui Trump şi Rusia, dar şi o posibilă obstrucţionare a justiţiei de către actualul preşedinte.