Doi șoferi români de TIR au fost prinși la furat de motorină de la colegi, în parcare, în Germania. Unul dintre ei blocase cu camionul intrarea în spațiul de odihnă.

Doi șoferi români de TIR au fost prinși de poliție chiar când furau motorină din rezervorul unui coleg lituanian, într-o parcare din Germania, pe A38. Aproape de miezul nopții, unul dintre români, în vârstă de 40 de ani, și-a parcat camionul lângă Mercedes-ul unui lituanian, care dormea în cabină, în parcarea din Posgraben, scrie Tag24.de.

Articolul continua dupa recomandari

Cel de-al doilea român, 24 de ani, și-a tras camionul la ieșirea din parcare, blocând accesul, dar și vizibilitatea. Șoferul de 40 de ani a coborât din cabină și a reușit să fure aproape 400 de litri de motorină din rezervorul lituanianului. Chiar atunci o patrulă de poliție a trecut prin zonă și intrigată de felul cum era parcat camionul șoferului de 24 de ani a intervenit.

Astfel, românii au fost prinși în flagrant și arestați. Șoferul de 40 de ani a scăpat de arest plătind 500 de euro, cei doi au fost eliberați, dar vor fi judecați.