Mărturia unui jurnalist britanic care a intrat în Catedrala Notre Dame din Paris, după incendiu, a fost prezentată de Daily Mail. ”Am mers prin catedrala răvășită, iar crucea strălucea din ce a mai rămas din altar, un simbol al sfidării în întuneric”, spune Robert Hardman.

Jurnalistul britanic s-a aflat printre primele persoane care au intrat în Catedrala Notre Dame, cu o delegație oficială, la câteva ore după incendiul devastator.

Articolul continua dupa recomandari

”La primele ore ale acestei dimineți, am fost printre primii oameni care au avut permisiunea să intre în ruinele uneia dintre cele mai faimoase catedrale, după incendiul care nu a șocat doar națiunea franceză, ci majoritatea planetei. (...) Pot spune cu convingere că Notre Dame nu e total distrusă. Pentru că sunt chiar în interiorul ei, alături de Premierul Franței”, scrie Robert Hardman.

Britanicul a descris, pentru Daily Mail, scenele care se derulau în afara și în interiorul catedralei, după ce incendiul a putut fi controlat de pompierii francezi.

”Scenele din interiorul catedralei reconstituie un film de la Hollywood despre catastrofe. Părea că orice vehicul al echipelor de urgență din Paris a fost adus pe străzile din jurul marelui edificiu. În șocul provocat de dezastru, nimeni nu a cerut să purtăm cască sau geacă de protecție”, spune jurnalistul.

”Nimeni nu a spus un cuvânt”

Conform britanicului, emoția putea fi resimțită în rândul martorilor care au vizitat catedrala distrusă.

”Odată ce am intrat, nimeni nu a spus un cuvânt. Nici nu era nevoie. La ora 1 dimineața, în capătul îndepărtat al catedralei, luminat de jar și de echipamentele pompierilor, am putut vedea un simbol uluitor al sfidării, în întuneric: imaginea clară a crucii de pe rămășițele altarului. Notre Dame e grav avariată. Însă cele mai spectaculoase elemente ale sale, turnurile gemene vechi de 850 de ani, sunt încă acolo. Timp de secole, aceste structuri au fost cele mai înalte din Paris, până la ridicarea Turnului Eiffel. Până astăzi, erau recunoscute instant oriunde în lume”, mai scrie jurnalistul.

O înregistrare video filmată de televiziunea națională franceză arată interiorul Catedralei Notre Dame după incendiu. Scenele au fost surprinse imediat după stingerea incendiului. În interior, mormanele de moloz sunt încă fumegânde. Din acoperișul distrus încă mai cad bucăți incandescente.