Sâmbătă, 26 mai, se împlinesc 9 ani de la asasinatul care a şocat Italia. Tânărul român Petru Bîrlădeanu, 33 de ani, care-şi câştiga existenţa cântând la acordeon, a fost ucis în gara Montesanto din Napoli, într-un schimb de focuri între mafioţi.

Presa din Peninsulă anunţă că în 26 mai se va organiza o manifestație comemorativă la Napoli, în memoria lui Petru Bîrlădeanu, ucis de membri Camorra, în luna mai a anului 2009. 

Articolul continua dupa recomandari

În seara de 26 mai 2009, Petru Bîrlădeanu şi soţia sa, Mirela, se îndreptau spre gara Cumana, când un grup de mafioţi a deschis focul în încercarea de a ucide un membru al unei familii rivale. Opt gloanţe l-au lovit pe românul care îşi câştiga traiul cântând la acordeon, iar un altul un tânăr italian, rănit uşor la braţ.

Românul, deşi rănit foarte grav, a reuşit să se refugieze în interiorul staţiei. Camera de filmat din gară l-a filmat pe bărbat mergând cu greu şi cu tricoul plin de sânge. Odată ajuns la barele rotative, sfârşit, s-a prăbuşit.

Dramaticul sfârşit al lui Petru Bîrlădeanu a venit sub ochii indiferenţi ai trecătorilor care au continua să composteze bilete sau să vorbească la telefon, fără ca cineva să dea atenţie strigătelor de ajutor ale soţiei românului.

“Femeia striga: soţul meu moare, ajutaţi-mă, a fost teribil. Când am auzit împuşcăturile am coborât la peron: erau sute de persoane care strigau, fugeau. Şi era bărbatul prăbuşit care murea. Noi nu avem cum să-l ajutăm. La câţiva metri este spitalul Pellegrini, dar procedura ne impune să chemăm ambulanţa. Imediat a fost foarte clar că starea rănitului era foarte gravă, dar noi nu am putut face altceva decât să-l vedem murind”, a povestit un angajat al gării. Ajutoarele au sosit după aproape jumătate de oră, când bărbatul era deja mort.

Cadavrul a rămas apoi mult timp pe jos, între peronul 4 şi casa de bilete, vegheat de soţia victimei, Mirela, pe atunci de 29 de ani, rămasă cu doi copii mici de crescut, de 6 şi 10 ani.

Mirela, soţia victimei, a povestit momentele dramatice: “Eram în staţie. Am auzit împuşcături. Petru m-a prins de mână şi mi-a spus: Fugi! Am văzut sângele, dar el îmi spune că e numai o zgârietură şi că trebuie să fug. Până la capăt s-a gândit la mine, să mă salveze pe mine... la el nu s-a gândit nimeni şi eu nu puteam face nimic. Timp de 5 minute a vorbit. Timp de 10 m-a privit fix în ochi şi, când eu strigam, el îşi scutura capul şi îmi strângea mâna mai tare. Timp de jumătate de oră corpul soţului meu Petru a rămas la pământ şi nimeni nu a făcut nimic. Toţi ne priveau şi unii ne fotografiau. A sosit o ambulanţă, dar nu era pentru noi, era pentru copilul rănit. Doi răniţi, o singură ambulanţă… pentru italian”.

ATENŢIE, IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOŢIONAL!

“Soţul meu a murit pentru opt euro. Atâţi bani avea în buzunar. Bani pe care îi strângem zi de zi şi îi expediem aproape pe toţi în România unde este fata mea“, spunea atunci Mirela.

9 ani au trecut de la tragicul incident în care a murit nevinovat conaționalul nostru.

Ca urmare a acestei tragedii, începând din 26 mai 2016, stația Montesanto a fost numită după Petru Bârladeanu. În interiorul gării există și o placă memorială pe care scrie: „În amintirea lui Petru Bîrlădeanu, România 1976 – Napoli 2009, victimă inocentă a Camorrei”.

De pe 18 februarie 2010, acordeonul lui Petru, străpuns de glonţ, este expus într-o casetă la intrarea în staţia Cumanei din Montesanto la Napoli

Sâmbătă, 26 mai 2018, ora 16:30, la Montesanto se va organiza, ca în fiecare an, o manifestație omagiu în memoria lui Petru Bîrlădeanu, scrie internapoli.it.

Sindicatul OR.S.A speră că vor participa câți mai mulți cetățeni pentru a comemora bărbatul român ucis fără vreo vină, precum și toate celelalte victime nevinovate ale Camorrei.