Cazurile de coronavirus din Italia au legătură cu un bărbat întors recent din China, supranumit ”pacientul zero”. Surprinzător, italianul de 41 de ani nu e bolnav și nu manifestă niciun simptom asociat cu boala Covid-19.

”Pacientul zero” este spitalizat la Milano și atent monitorizat, dar, potrivit ziarului La Repubblica, el nu are nimic.

Articolul continua dupa recomandari

Bărbatul în vârstă de 41 de ani lucrează la o companie italiană din Piacenza care produce fibră de carbon și plastic și e manager la două fabrici din China ale firmei, la Shanghai.

Ce a făcut pacientul zero în Italia

Tatăl său de 80 de ani a explicat pentru Corriere della Serra că italianul e de 7 ani în China și vine acasă doar pentru câteva zile, de 3-4 ori în timpul anului. Ar fi trebuit să se întoarcă în perioada Crăciunului, însă și-a amânat plecarea și a revenit în Italia abia pe 21 ianuarie, cu un avion Air China. Pe atunci, măsurile protective privind zborurile din China nu erau încă luate.

Deși avea programat să rămână doar 10 zile, bărbatul originar din Castiglione d'Adda s-a văzut nevoit să-și amâne plecarea din cauza epidemiei de coronavirus din China. În tot acest timp, el a făcut vizite, a avut întâlniri, a călătorit.

”Nu știu ce să spun. Când se întoarce în Italia, ca întotdeauna, e pe drum. Nu e genul care să stea toată ziua acasă. Își vede prietenii, colegii”, povestește tatăl său.

Întâlnirea cu ”pacientul 1”

Primul caz confirmat de coronavirus la un italian are legătură tocmai cu bărbatul întors din China. Este vorba despre un tânăr de 38 de ani din localitatea Codogno, care e acum numit drept ”pacientul 1”.

În perioada 1-8 februarie, el l-a întâlnit de 5-6 ori pe managerul revenit de la Shanghai, supranumit și el ”pacientul zero”.

Cu ”simptome de gripă”

Cei doi s-au văzut inclusiv la un restaurant, într-un moment în care bărbatul de 41 de ani întors din China prezenta simptome de gripă, pe care el însă le-a ignorat.

Ulterior, tânărul de 38 de ani a fost confirmat cu coronavirus și a fost transportat în stare critică la spital. O rudă și un prieten, de asemenea, au fost internați și confirmați cu Covid-19.

Ridicat în timpul nopții

Italianul revenit din China a fost luat și el la spital. Medicii cu costume de protecție și măști u venit în cursul nopții la casa părinților săi și l-au luat.

”Luna aceasta, de când a venit în Italia, am comentat împreună uneori știrile despre virus, dar mereu era bine, cu siguranță nu ne așteptam la ce s-a întâmplat azi noapte. Am spus: Ce se întâmplă? Stăm împreună de o lună și nu s-a întâmplat nimic”, a mai spus tatăl bărbatului.

Ce spun doctorii

Medicii italieni au spus, la rândul lor, că ”pacientul zero” e sănătos și nu are simptome de coronavirus. Ei suspectează însă că bărbatul a fost bolnav de Covid-19, dar s-a vindecat și acum e bine. Corriere della Serra spune că e unul dintre motivele pentru care este ținut în Spitalul Sacco din Milano. Doctorii îi fac teste pentru a putea vedea dacă bărbatul a dezvoltat anticorpi capabili să învingă coronavirusul.

De la pacientul zero, este alertă acum în nordul Italiei, în special în Lombardia și Veneto, unde au fost raportate 51 de cazuri de coronavirus. Două persoane au murit. Printre cei infectați cu coronavirus este și cumnatul pacientului zero, care, de asemenea, a fost spitalizat la izolare.