O mamă din Rusia și-a lăsat copilul de doar șase ani să înghețe în pădure, cu o pungă pe cap, la temperaturi de sub zero grade.

Nadezhda Kulikova, în vârstă de 33 de ani, s-a enervat pe micuțul Lev după ce acesta ar fi încercat să înece câinele familiei, scrie The Sun. Așa că l-a dus într-o pădure din apropierea Moscovei și l-a abandonat fără niciun regret.

Articolul continua dupa recomandari

Ca prin minune, copilul a reușit de unul singur să ajungă langă o autostradă, unde a fost observat de un șofer aflat în trafic. Bărbatul l-a luat imediat în mașină, iar copilul a început să povestească ce a pățit.

Băiatul a fost salvat de la îngheț de un șoferVezi 2 imagini în Galerie

"Câinele familiei este mai iubit decât mine", i-a spus Lev șoferului. Supărat că mama să nu-i oferă dragoste, micuțul ar fi amenințat că va omorâ animalul, moment în care mama sa a decis să-l lase de unul singur într-o pădure. Însă nu înainte de a-l ține flămând o zi întreagă.

Avea o pungă strâns legată pe cap

"A țipat <<ajută-mă!>>. Punga îi acoperea capul și ambele mâini. Era atât de strânsă încât nu am putut să o desfac, am folosit un cuțit. Nu avea cum să și-o dea singur jos", a povestit Andrey G.

Bărbatul a oprit la prima benzinărie, unde a apelat imediat la ajutorul autorităților.

Chestionată de polițiști, femeia a declarat că micuțul ar fi fugit de unul singur, în timp ce se plimbau într-un parc.

Nadezhda Kulikova va fi supusă unui test psihiatric pentru a se stabili dacă este în deplinătatea facultăților mintale. Cercetările continuă.