Se fac erori medicale şi în sistemele de sănătate de afară, dar acolo medicii îşi mai recunosc vina. S-a întâmplat recent în Marea Britanie, iar cazul a stârnit un val de reacţii în Regat. Un român şi-a pierdut fiul de doar cinci săptămâni, după ce medicii i-au pus diagnosticul de bronşită deşi avea septicemie. Copilul a fost trimis de două ori acasă, fără să i se facă analize. Unul din doctori îşi asumă greşeala în numele tuturor colegilor săi. Mesajele părinţilor sunt tulburătoare şi au un puternic impact emoţional.

Lupta părinţilor lui Luchii cu sistemul englez de sănătate a durat o săptămână. Şapte zile în care copilul a ajuns de trei ori la urgenţă.

Articolul continua dupa recomandari

Starea bebeluşului care era palid, apatic şi respira cu dificultate nu i-a îngrijorat însă pe medici.

De două ori l-au trimis acasă cu diagnostic de bronşită. A treia oară, bebeluşul a ajuns cu salvarea la Camera de Gardă. Diagnosticul de septicemie a venit, însă, prea târziu. Peste câteva ore, băieţelul a murit.

Mihai Craiu, medic pediatru: Trebuie spus că la această vârstă diagnosticul de infecţie sistemică, de septicemie nu este uşor de pus. Există protocoale care permit recunoaşterea bolilor grave în condiţiile în care copilul este consultat şi face investigaţii

Erori medicale în lanţ au dus la moartea copilului. De două ori, Luchii a fost externat fără vreo analiză de sânge sau radiografie. Un medic a recunoscut că băiatul putea fi salvat: "Sunt perfect conştient, îmi dau seama că moartea lui Luchii putea fi evitată. În numele spitalului, nu îmi pot cere scuze suficient de mult. Ştiu că nu ajută la nimic, dar mi se rupe sufletul".

Scuzele medicului nu le oferă alinare părinţilor care cer autorităţilor sanitare să îşi asume vina în mod public. Spitalul a deschis o anchetă internă. Cazul este intens mediatizat de presa din Regat şi a revoltat opinia publică. 

La înmormântarea bebeluşului, doi cai albi au purtat steagul României şi pe cel al Marii Britanii. La final, părinţii au eliberat un porumbel alb.

"Voi lupta zilnic să ţi se facă dreptate, Luchii. Mami nu îşi va încălca promisiunea pe care ţi-a făcut-o", a scris tânăra pe pagina de Facebook în ziua în care şi-a condus fiul pe ultimul drum.

Pentru Vlad Gavrilescu, Luchii a fost primul copil. 

"Vlado nu poate să accepte. Nu poate înţelege cum să îţi duci copilul la spital să fie îngrijit şi să pleci fără el", a declarat mama copilului pentru o publicaţie din Marea Britanie. 

Un mesaj de adio emoţionant a transmis şi bunica maternă: "Ai fost cu noi pentru scurt timp, dar vei rămâne în inimile noastre pentru totdeauna".