Julen, copilul în vârstă de doi ani care a căzut într-un puţ adânc de 100 de metri, în Spania, este căutat de cinci zile, iar şansele ca micuţul să fie găsit în viaţă sunt tot mai mici.

Autorităţile, care nu au vreo probă că băiatul ar fi în viaţă, au început să foreze un tunel vertical, paralel cu puţul, cu un diametru de 25 de centimetri şi adânc de aproximartiv 100 de metri în care a căzut băiatul.

Articolul continua dupa recomandari

Un strat de pietre şi pământ, antrenat de copil în cădere, la aproximativ 70 de metri adâncime, împiedică salvatorii să ajungă la Julen, care ar fi blocat dedesubt.

Un al doilea tunel urmează să fie săpat, oblic, în încercarea de a ajunge la copil, însă natura terenului, în comuna Totalan, lângă Malaga, complică sarcina, notează news.ro.

În privinţa tinelului 'vertical avansă, fără probleme majore', a declarat pentru presă inginerul Juan Lopez, care paticipă la lucrări, însă celălat ridică 'probleme', a adăugat el.

Copilul căzut într-un puţ adânc de 100 de metri, căutat de cinci zile

O reuşită 'în mai puţin de două zile este complicată', a adăugat el în faţa presei.

Potrivit familiei, Julen se juca duminică pe un teren, în timp ce părinţii săi luau masa în apropiere, atunci când băiatul a căzut în puţul adânc de 100 de metri nesemnalat, săpat cu scopul de găsi apă şi apoi abandonat.

Între întreprinderile care participă la căutări se află Stockholm Precision Tools AB, o companie suedeză care a contribuit în 2010 la salvarea celor 33 de mineri chilieni, blocaţi timp de 69 de zile sub pământ.

Această cursă contracronometru aminteşte alte cazuri - al lui Alfredo Rampi, un copil italian găsit mort într-un puţ, în apropiere de Roma, în 1981, sau al lui Jessica McClure, o fată în vârstă de 18 luni găsită în viaţă, în octombrie 1987, după 57 de ore pe fundul unui puţ de nouă metri adâncime.