51 de copii şi doi profesori au fost transportaţi la spital, după ce au înghiţit substanţe otrăvitoare. Nenorocirea a avut loc în timpul unei serbări şcolare, în oraşul Cerkasî, din centrul Ucrainei.

Potrivit unui comunicat al Serviciului de stat pentru situaţii de urgenţă ucrainean, persoanele în cauză au prezentat simptome precum vărsături, ameţeli şi dureri de cap.

Articolul continua dupa recomandari

400 de persoane participau la serbare şi, potrivit presei locale, un număr de 15 copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani, şi-au pierdut conştienţa.

În prezent, 11 copii sunt la Terapie Intensivă, în timp ce alte persoane sunt spitalizate, dar starea lor este mai bună. Autorităţile locale au creat o comisie specială pentru a stabili circumstanţele acestui incident, în timp ce premierul ucrainean Volodimir Groisman şi ministrul sănătăţii Uliana Suprun se vor deplasa în oraşul Cerkasî în legătură cu acest caz.

Cauza otrăvirii este deocamdată necunoscută, scrie presa locală.

"Este posibil să fie un al doilea Cernobîl!", au scris jurnaliştii ucraineni.

Premierul Volodimir Groisman a scris pe Twitter că situația din Cerkasî este sub control.

"În prezent, în aer nu a fost detectată poluare", a scris Groisman.