Motivul: el facuse excursia in Australia in timp ce se afla in concediu medical.

Paul Marshallsea nu a ezitat nicio clipa cand a vazut ca un rechin de doi metri se indrepta amenintator spre un grup de copii, in apele putin adanci de langa plaja. Barbatul de 62 de ani a apucat rechinul de coada si l-a tarat spre larg, cu riscul de a-i cadea, el insusi, victima. Din intamplare, o echipa de televiziune a filmat incidentul.

Articolul continua dupa recomandari

Pentru cateva zile, Paul a devenit un erou, nu doar in Australia, ci in intreaga lume, inclusiv la el acasa, in Tara Galilor. Numai ca, aici, angajatorul sau, o fundatie de binefacere pentru copii, nu s-a bucurat deloc sa vada ca el se bronza in Australia. Si asta pentru ca Paul se afla in concediu medical, acordat pentru stres.

Acuzat ca "a inselat increderea conducerii", Paul a fost concediat fara drept de apel de fundatia unde lucra de 10 ani. Descumpanit, barbatul spune ca, daca nu ar fi sarit in ajutorul copiilor, si-ar fi pastrat linistit serviciul. El nu stie cum se va descurca, deoarece "luptatorii cu rechinii" nu sunt prea cautati pe piata muncii din Tara Galilor. Conducerea fundatiei a refuzat sa comenteze incidentul.