Cercetătorii japonezi le dau speranţe celor suferinzi de necruţătoarea maladie a lui Parkinson. La universitatea din Kyoto începe testarea unui tratament care ar putea reduce efectele bolii, folosind celule stem.

Milioane de oameni, inclusiv vedete ca Michael J. Fox şi regretatul Muhammad Ali, nu au mai putut duce o viaţă normală după ce au fost afectaţi de maladia Parkinson. O boală a sistemului nervos care provoacă tremurături imposibil de controlat şi face din orice deplasare un chin. Maladia este provocată de lipsa dopaminei, substanţă care transmite impulsurile nervoase. Cercetătorii Universităţii din Kyoto vor preleva celule stem pe care le vor transforma în producători de dopamină.

Articolul continua dupa recomandari

Metoda, testată pe maimuţe, a avut deja efecte pozitive. Acum, laboratorul din Kyoto, un lider mondial în acest domeniu, începe, pentru prima dată, testele clinice pe oameni. Celulele producătoare de dopamină, obţinute din celule stem umane, vor fi transplantate în creierul unor voluntari care suferă de Parkinson.

Chiar şi în caz de succes, până la un eventual tratament, vor mai fi necesare numeroase teste şi cercetări.