Pentru a doua vară consecutivă, zeci de capre au fost mutate cu elicopterul dintr-un parc naţional din Washington. Iar operaţiunea a fost dificilă.

Animalele au fost mai întâi sedate, apoi prinse în hamuri atârnate de elicopter. Aşa au fost transportate zeci de kilometri până într-un loc accesibil camioanelor. De acolo au fost duse în Munţii Cascadelor. Însă, înainte de a se îmbarca în noua călătorie, au trecut printr-un consult medical.

Articolul continua dupa recomandari

Decizia relocării a fost luată anul trecut, când au fost strămutate astfel peste 100 de capre. Potrivit experţilor, animalele distrug vegetaţia în parcul naţional, iar de multe ori sunt agresive cu oamenii.