World Wide Fund for Nature (WWF), care organizează anual concursul “Earth Hour Challenge”, a desemnat oraşul Paris CAMPION al luptei împotriva încălzirii globale în 2016.

Paris este privit ca “model” datorită “viziunii sale ambiţioase şi a unei anumite abilităţi de a conduce afacerile şi societatea civilă, iar alte oraşe ale lumii sunt pe urmele sale”.

Articolul continua dupa recomandari

Astfel, capitala franceză se alătură oraşelor Seul, Cape Town şi Vancouver, recunoscute pe plan mondial pentru implicarea în lupta împotriva încălzirii globale.

Selecţionată dintre 18 finalişti ai “Earth Hour Challenge”, candidatura Parisului “a sedus juriul prin politica sa pro-activă, inovatoare şi participativă”, a declarat Pascal Canfin, directorul general al WWF Franţa”.

Încă din 2007, Parisul a instituit un “plan climatic” cu obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 75% până în 2050, comparativ cu nivelurile din 2004.

Municipalitatea din Paris sprijină vehiculele de livrare proprii, centrele de producere a biogazului pentru conversia deşeurilor în combustibili şi a lansat în anul 2013 un cadastru care permite ca toată lumea să vadă dacă acoperişul este orientat suficient de bine pentru a găzdui un panou solar.

sursa: AGERPRES