Viaţa unei femei cu cancer la sân în stadiu terminal a fost salvată de un tratament revoluţionar, aplicat de medicii americani. Terapia a implicat pomparea în corp a 90 de miliarde de celule imunitare care distrug cancerul.

La 49 de ani, americanca Judy Perkins primea de la medici vestea că mai are doar 3 luni de trăit. Acum, după 2 ani, în corpul său nu mai există semne de cancer.

Articolul continua dupa recomandari

Vindecată în 3 săptămâni

Judy, care e originară din Florida, suferea de cancer la sân în stadiul terminal, iar boala se extinsese, încât nu mai putea fi tratată cu terapiile convenţionale. Avea o tumoare de mărimea unei mingii de tenis în ficat şi alte forme secundare de cancer în corp.

Femeia a făcut chimioterapie nu mai puţin de 7 ori, dar fără succes. Spre norocul său, a primit oferta unui tratament experimental al medicilor de la Institutul Naţional de Cancer din Statele Unite.

"După o săptămână de tratament, am început să simt ceva, aveam o tumoare în piept pe care o simţeam că dă înapoi. A mai fost nevoie de o săptămână sau două, ca să dispară complet", a povestit americanca reporterilor BBC.

Judy îşi aminteşte prima analiză făcută după tratament, când echipa medicală era foarte încântată, ba chiar sărea în sus de bucurie. Atunci a primit vestea că, foarte probabil, se va vindeca.

FOTO: Judy Perkins înainte de a fi diagnosticată cu cancer la sân

Americanca, acum în vârstă de 51 de ani, se bucură în schimb de viaţă şi are ca pasiune să iasă în ocean cu caiacul. Tocmai a fost într-o călătorie de 5 săptămâni în jurul Floridei, spune BBC.

FOTO: Judy Perkins într-o călătorie cu caiacul, după ce a fost vindecată de cancer

Un medicament viu contra cancerului

Tratamentul este un "medicament viu", fabricat chiar din celulele pacientului.

"Vorbim despre cel mai personalizat tratament pe care vi-l puteţi imagina", spune Steven Rosenberg, şeful departamentului de chirurgie de la Institutul Naţional de Cancer din SUA.

Deocamdată însă, este doar experimental şi sunt necesare mai multe teste înainte de a fi aplicat la scară largă ca tratament.

Cum funcţionează noul tratament împotriva cancerului la sân

Într-o primă fază, medicii se concentrează în "cunoaşterea inamicului". Tumoarea pacientului este analizată pentru a identifica puţinele modificări care ar putea face cancerul vizibil pentru sistemul imunitar al corpului.

În cazul lui Judy Perkins, din 62 de anomalii genetice identificate, doar 4 s-au dovedit a fi potenţiale căi de atac pentru a elimina cancerul.

Faza a doua este cea de atac. Sistemul imunitar al pacientului deja atacă tumoarea, acum este vorba despre cine va câştiga lupta între celulele albe din sânge şi cele canceroase.

Medicii analizează celulele albe din sângele pacientului şi le extrag pe cele capabile să lupte cu cancerul. Acestea sunt multiplicate în cantităţi imense în laborator.

Circa 90 de miliarde de astfel de celule albe au fost injectate înapoi în corpul americancei, alături de medicamente care să ajute sistemul imunitar.

"Chiar mutaţiile care au provocat cancerul s-au dovedit a fi al său călcâi al lui Ahile", explică doctorul Rosenberg.

Deocamdată însă, a fost doar un prim succes, iar medicii americani spun că e nevoie şi de alte teste.

Cancerul mamar în România

În România, cancerul mamar este o problemă extrem de gravă. Conform estimărilor 90% dintre femei nu şi-au făcut niciodată control la sân şi, astfel, în foarte multe cazuri, cancerul este depistat foarte târziu. 

Statisticile arată că în fiecare oră, o româncă e diagnosticată cu cancer la sân. Multe dintre paciente mai trăiesc, în medie, doar 5 ani după ce află că poartă această boală.

Practic, pentru că ajung prea târziu la medic, 36% dintre paciente mor. Sunt şi probleme cu sistemul medical din ţara noastră. Unele paciente cu cancer la sân sunt nevoite să plece peste graniţă, în special la Viena, pentru a se vindeca.