Frank Ward, un bărbat de 73 de ani, din Doncaster, Marea Britanie, a fost obligat să plătească o amendă de 100 de lire sterline după ce şi-a scos câinele la o ultimă plimbare înainte să-l eutanasieze.

Henry, câinele lui Frank, avea mari probleme de sănătate din cauza artritei, astfel că stăpânul său a decis că cel mai bine ar fi să-l eutanasieze.

Articolul continua dupa recomandari

Proprietarul câinelui, amendat pentru că patrupedele nu aveau voie pe plajă

Conform Metro Online, Henry dezvoltase o incontinenţă urinară şi nu se mai putea sprijini pe picioarele din spate.

Totuşi, înainte să-l adoarme pentru totdeauna, Frank a decis să-l mai scoată pe Henry la o ultimă plimbare, cu ajutorul unui cărucior.

Însoţit de fosta lui soţie, Frank a dus câinele pe plaja din Cleveleys. Acolo, însă, cei trei au avut parte de un episod incredibil.

Căruciorul a lovit o piatră şi s-a răsturnat, iar câinele a căzut pe nisip. Imediat, lângă cei trei a sosit un ofiţer de poliţie mult prea zelos.

Abia după multe supărări acumulate, amenda a fost anulată

Bărbatul i-a informat că patrupedele nu au voie pe plajă în perioada mai - septembrie, astfel că stăpânul lui Henry trebuie să achite o amendă de 100 de lire sterline.

În van au încercat Frank şi Sue să-l îmbuneze pe ofiţer. I-au povestit cât de mult iubea Henry plimbările pe plajă şi i-au spus că patrupedul urmează să fie eutanasiat, dar nu au avut succes.

Frank şi Sue nu au avut mai mult succes nici la Consiliul Local. Autorităţile le-au oferit doar o amânare cu două luni a perioadei în care sunt obligaţi să achite amenda.

Abia în ceasul al 13-lea autorităţile au decis să anuleze amenda, după ce supărarea acumulată de Frank l-a făcut să treacă prin momente extrem de delicate.