Taifunul Mangkhut, cel mai violent din acest an care a lovit Filipine, a ucis cel puţin 25 de persoane, potrivit unui ultim bilanţ al autorităţilor filipineze.

"În acest moment putem vorbi de 25 de morţi", este anunţul făcut de Francis Tolentino, responsabil al Guvernului pentru gestionarea catastrofelor naturale.

Articolul continua dupa recomandari

Peste 100.000 de oameni s-au văzut nevoiţi să-şi părăsească propriile case, din cauza taifunul Mangkhut, care a provocat o serie de inundaţii şi alunecări de teren.

Cu rafale de vânt ce au atins 330 km/h, taifunul Mangkhut a măturat tot ce i-a ieşit în cale şi a distrus zone agricole din nordul insulei Luzon.

După ce a lovit Filipine, taifunul Mangkhut se îndreaptă spre sudul Chinei, unde se află zone dens populate.