Bilanţul victimelor în incendiile din Grecia creşte dramatic. După decesul unei femei rănite în urma dezastrului de lângă Atena, numărul persoanelor care au murit a crescut la 94.

Peste 30 de persoane sunt încă spitalizate în urma incendiului care a devastat staţiunea Mati.

Articolul continua dupa recomandari

În urma dezastrului, patru oficialii au fost concediaţi în urma tragediei, printre care ministrul ordinii publice şi al protecţiei cetăţenilor, Nikos Toskas, şi responsabili din cadrul poliţiei şi ai pompierilor.

Guvernul s-a apărat susţinând că organizarea unei evacuări s-a dovedit dificilă în condiţiile în care vântul sufla în respectiva zi cu circa 120 de kilometri pe oră. Ulterior, a fost confirmat faptul că poliţia nu a securizat zona, deşi a fost alertată de către pompieri privind incendiul.

Numeroşi şoferi au rămas blocaţi pe străzile înguste din Mati, în timp ce alţi locuitori care au reuşit să ajungă la plajă şi la mare au fost nevoiţi să aştepte ore întregi pentru a primi ajutor.

O anchetă judiciară a fost deschisă, iar părinţii a două dintre victime au cerut urmărirea penală a autorităţilor pentru neglijenţă şi punerea în pericol a vieţilor celorlalţi, transmite Agerpres.