Militari spanioli au descoperit persoane în vârstă abandonate - iar uneori moarte în pat - în aziluri de bătrâni afectate de epidemia noului coronavirus, a anunţat ministrul spaniol al Apărării Margarita Robles, relatează AFP.

”Vom fi implacabili şi inflexibili faţă de modul în care sunt tratate persoanele în aceste reşedinţe”, a dat asigurări luni, la postul de televiziune Telecinco, Margarita Robles.

Articolul continua dupa recomandari

”În timpul unor vizite, armata a văzut persoane în vârstă absolut abandonate, uneori chiar moarte în patul lor”, a declaart ea, fără să facă vreo precizare cu privire la aceste cazuri.

Parchetul General a anunţat că deschide ”anchete în vederea stabilirii gravităţii faptelor”.

Mai multe publicaţii spaniole scriu că, în cazul unor suspiciuni de covid-19, protocolul prevede ca trupurile neînsufleţite să nu fie atinse până la sosirea unui medic şi a serviciilor de pompe funebre.

Însă, odată cu o multiplicare a deceselor, serviciile funerare, depăşite, întârzie uneori să intervină.

Armata a fost însărcinată să intervină şi să dezinfecteze azilurile de bătrâni, după ce zeci de decese au fost semnalate în mai multe asemenea instituţii, mai ales la Madrid şi în regiunea Castilia.

”Azilurile de bătrâni sunt o prioritate absolută a Guvernului. Vom exercita cel mai mare control asupra acestor centre, a, mobilizat toate mijloacele”, a dat asigurări într-o conferinţă de presă ministrul spaniol al Sănătăţii Salvador Illa.

Patinoar transformat în morgă

Un patinoar de la Madrid urma să fie amenajat în vederea depunerii corpurilor victimelor noului coronavirus în capitală, în care se înregistrează peste 1.200  de morţi, au anunţat luni autorităţile muncipale şi regionale.

”Pregătirile au început în vederea abilitării instalaţiei împrumutate de către Palacio de Hielo (Palatul de Gheaţă) în vederea primirii cadavrelor şi facilitării, astfel, a serviciilor finerare în faţa acestei excepţionale”, a anunţat regiunea Madrid. Această morgă improvizată urma să înceapă să fie folosită ”în următoarele ore”, preciza regiunea într-un comunicat.

Regiunea evocă ”o măsură excepţională”, vizând să ”aline durerea rudelor victimelor şi situaţia din spitalele madrilene”.

Acest patinoar se află în apropierea Târgului de la Madrid, ale cărui pavilioane au fost transformate în spital de campanie cu 1.500 de paturi şi care ar putea să primească oână la 5.500 de paturi.

Spania este a doua cea mai afectată ţară - după Italia - de pandemia noului coronavirus în Europa,cu aproape 40.000 de contaminări şi 2.696 de morţi de la 13 februarie, majoritatea în regiunea Madrid.