Un bătrân cioban a primit acasă în România nota de plată de la un club erotic BDSM din Germania. Nevasta acestuia a înlemnit când a înţeles despre ce e vorba, mai ales că ciobanul a fost obligat să se prezinte în Germania, la tribunal.

Patroana unui club erotic BDSM din Bavaria a căutat un an întreg un client din România care nu i-a achitat nota de plată, 1451,80 de euro. Femeia avea numele bărbatului şi îl văzuse într-o imagine live pe telefon, pe whatsapp, atunci când bărbatul făcuse programarea.

Articolul continua dupa recomandari

El sunase la club şi îşi dezvăluise identitatea, solicitând o şedinţă cu una dintre angajatele domina, în aceeaşi zi. Patroana spune că i-a atras atenţia că nu se poate anula rezervarea cu 24 de ore înainte de data întâlnirii, astfel că el va fi obligat să achite şedina şi dacă nu vine.

Cum românul nu a mai mers în club, patroana acestuia a început să-l caute. A descoperit pe internet că numele pe care îl avea era al unui cioban român care făcea afaceri cu o asociaţie de crescători de ovine din Bavaria. A mers la asociaţie, apoi la consulatul român de la Munchen şi cu un ordin de la instanţă a obţinut adresa de acasă din România a ciobanului.

I-a trimis nota de plată şi solicitarea de a o achita. Când a înţeles despre ce e vorba, soţia ciobanului român a făcut ditamai criza de nervi. Mai ales că, scrie www.wbs-law.de, e vorba despre un român în vârstă, trecut de 70 de ani.

Cum acesta nu a plătit, s-a trezit somat de un tribunal din Munchen să se prezinte la proces. Dacă nu mergea, ar fi fost adus cu poliţia. Aşa că a fost nevoit să plătească drumul în Germania şi să ajungă faţă în faţă cu patroana clubului. Abia actunci aceasta a realizat că fusese păcălită. Bătrânul venit la tribunal nu era cel care făcuse rezervarea.

Ciobanul român a realizat că un partener de afaceri îi folosise identitatea atunci când făcuse rezervarea şi el era total nevinovat.

Patroana clubului erotic a fost obligată de instanţă să îşi ceară scuze ciobanului român, să îi plătească 300 de euro daune morale şi cheltuielile de transport din România în Germania, pentru proces.