O femeie de 63 de ani din Rusia a scăpat de închisoare, după ce și-a ucis fiul cu o tigaie, l-a tăiat în 70 de bucăți și l-a pus în pungi de plastic. 

Găsită vinovată pentru crimă, Lyudmila R. a reușit să scape de pușcărie deoarece judecătorii au considerat că a fost provocată de propriul fiu, care o bătea în mod repetat și chiar ar fi încercat să o abuzeze, după ce a confundat-o cu fosta nevastă, la beție.

Articolul continua dupa recomandari

Înainte de a-și ucide fiul de 42 de ani, femeia i-ar fi rugat pe polițiști să o protejeze, însă aceștia nu ar fi făcut decât să poarte o discuție care nu a dus la nimic.

A mințit că în pungi e carne de urs

Crima a fost descoperită abia după ce vecinii au sunat la poliție, deranjați de mirosul cadavrului în descompunere. Când au intrat în apartament agenții au descoperit 70 de pungi cu rămășite, însă femeia s-a apărat spunând că este "carne de urs", pe care fiul ei i-ar fi adus-o după o partidă de vânătoare. 

O investigație amănunțită a dus la concluzia că în respectivele pungi erau rămășițe umane, situația devenind clară după descoperirea unor membre în coșul de gunoi.

"Timp de trei ore a continuat să ne prezinte povestea cu carnea de urs. Apoi a realizat că e o prostie și ne-a spus adevărul", a declarat o sursă din cadrul poliției, potrivit Daily Mail

Femeia a mărturisit că trăia o viață de coșmar și era terorizată de bărbat, mai ales după ce acesta a fost dat afară din casă de soție. 

În luna august a acestui an femeia a cedat, după ce fiul a bătut-o și abuzat-o. "Am luat o tigaie din bucătărie și i-am dat în cap", a povestit ea. Bărbatul ar fi căzut lat, după care criminala ar fi început să-l înjunghie.

Fiul, tranșat cu un flex

"Știam că trebuie să scap de cadavru cumva și imi era frică să sun la poliție", a precizat ea. Într-o declarație preluată de presa locală femeia a explicat că a folosit o unealtă electrică pentru a dezmembra trupul. "E ca și cum mintea mea nu funcționa. Făceam totul ca un robot. Am fost să cumpăr un flex pentru că mă dureau mâinile și nu puteam să folosesc cuțitul. Nu am simțit nimic în tot acest timp. Eram într-o stare ciudată, ca și cum era ceață", a mărturisit Lyudmila.

Femeia a fost condamnată pentru omor, dar nu va sta în detenție. Judecătorii i-a luat însă dreptul de a părăsi domiciliul fără permisiune pentru 23 de luni.