Un bărbat a divorţat de soţia sa, la numai 15 minute după ce a zis da în faţa altarului, din cauză că s-a simţit jignit de către tatăl miresei. Mirele căzuse de acord cu socrul său să îi înapoieze 22.700 de mii euro după nuntă, iar socrul mic a devenit foarte nerăbdător să-şi primească banii, încât a insistat să îi primească imediat după ceremonie.

S-a întâmplat în Dubai. Cei doi tineri însurăţei şi familiile lor au mers să oficializeze căsătoria, la biroul unui judecător pe legea Sharia. Bărbatul a plătit acolo 11 mii de euro din suma convenită cu socrul său, promiţâdu-i că va achita restul, după petrecerea de nuntă. 

Articolul continua dupa recomandari

Imediat ce au semnat actele însă, tatăl miresei i-a cerut, insistent ginerelui săi şi restul de bani. Mirele l-a rugat să aştepte preţ de câteva minute, iar acolo a început scandalul între cei doi. 

Simțindu-se „insultat și umilit” de insistenţa tatălui alesei sale, mirele a intentat divorțul, la doar câteva minute după oficializarea căsătoriei.

 „I-a spus tatălui miresei că nu o vrea pe fată drept soție și a divorțat de ea în mai puțin de 15 minute de la semnarea actelor”, a declarat avocatul care s-a ocupat de caz.