Un băieţel român de 3 ani a fost salvat de un poliţist de la moarte sigură, din braţele mamei, în Franţa. Copilaşul nu mai respira atunci când agentul, care are doar 22 de ani, a început manevrele de resuscitare.

Luni noapte, Valentin, un polițist de 22 de ani din Villeurbanne, a plecat împreună cu un coleg pe o stradă din oraş, în urma unui apel. Mai mulţi români erau în stradă, o femeie avea un copil în braţe, toţi strigau disperaţi.

Articolul continua dupa recomandari

Valentin a înţeles imediat urgența situației. "Am luat copilul, inima lui bătea, dar nu mai respira.", a povestit tânărul poliţist Le Progres. Valentin, care are noțiuni de prim ajutor, a recunscut imediat semnele de sufocare ale micuţului. El a început să aplice manevr Heimlich, pentru a elibera căile respiratorii. 

Mai întâi i-a dat băieţelului mai multe palme în spate, apoi a aplicat o serie de comprimări abdominale. În acelaşi timp, colegul spu a sunat la salvare. Dar copilul tot nu dădea semne de viaţă. "Oamenii încercau să ridice copilul pentru că nu înțelegeau de ce l-am lovit.", povesteşe poliţistul.

"Am continuat, am continuat, și la un moment dat a început să plângă. I-am pus mâna în fața gurii, a început să respire.", continuă Valentin.

Imediat după acest moment au ajuns la faţa locului şi medicii, care l-au luat în grijp pe micul Samuel. El are 3 ani și, după cum explică membrii comunității române, a dormit după ce a băut lapte şi, din fericire, cineva aflat în preajmă și-a dat seama că nu mai respira.