Un avion cu 20 de persoane la bord s-a prăbuşit în Elveţia, în Alpi. Toţi cei aflaţi în aparatul de zbor au murit. Avionul tip Junkers Ju-52, o aeronavă vintage, făcea un zbor turistic în zonă.

Avionul Junkers Ju-52 s-a prăbuşit pe Muntele Piz Segnas din Alpii Elveţiei, deasupra staţiunii Films. Compania care operează aeronava, Ju Air, a anunţat că toţi cei 20 de oameni aflaţi la bord au murit.

Articolul continua dupa recomandari

Poliţia elveţiană: nu există supravieţuitori în prăbuşirea avionului din Alpi

Tragedia s-a produs sâmbătă, însă abia după 24 de ore compania a reuşit să strângă informaţii despre soarta celor aflaţi în avionul dispărut. În avion se aflau 17 pasageri şi 3 membri ai echipajului.

Conform informaţiilor oficiale, aeronava Ju-52 a decolat de pe Aeroportul din Locarno către Baza Aeriană Dubendorf. La ora locală 16.50 (17.50 ora României) a căzut la o altitudine de 250 de metri, pe muntele Piz Segnas.

Poliţia elveţiană a confirmat că nicinul dintre cei 20 de oameni de la bord nu a supravieţuit.

Avionul prăbuşit în Elveţia a apărut şi în filme

Avionul Junkers Ju-52 a aparţinut Forţelor Aeriene Elveţieine din 1939, iar în 1985 a fost înregistrat pe numele companiei Ju Air, care efectuează zboruri turistice panoramice.

Avionul a apărut în filmele Where Eagles Dare şi Valkyrie.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook