Un autobuz cu peste 50 de pasageri a sărit în aer, după ce a trecut peste o mină, în Afganistan. Cel puţin opt persoane au fost ucise şi alte aproximativ 40 au fost rănite, majoritatea femei şi copii, au declarat oficiali locali pentru AFP.

”A fost o mină pusă de talibani, vizând forţele de securitate. Însă a atins un autobuz de pasageri”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei din provincia Farah, Muhibullah Muhib.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernatorului Naser Mehri, care a confirmat bilanţul, mina a explodat către ora locală 4.30 (3.00, ora României). ”Autobuzul efectua legătura Herat-Kabul atunci când a trecut peste o mină ascunsă pe drum în districtul Bal Baluk la Farah”.

”Aproximativ 12 răniţi, femei şi copii mai ales, au fost trimişi la spital la Herat”, a anunţat medicul însărcinat, Ibrahim Mohammadi. "Majoritatea sunt atinşi la cap şi prezintă fracturi. Ceilalţi au fost repartizaţi în clinici şi instituţii din Farah”.

”Eu voiam să-mi aduc fiica, proaspăt căsătorită aici, la părinţi, la Kabul. Mergeam pe drumul principal când am auzit o buibuitură puternică”, a declarat Mohammad Zahir, în vârstă de 40 de ani, rănit la cap. ”M-am trezit la spital, n-am nicio veste despre fiica mea”.

Se pare că pasageri din autobuz sunt în mare parte şiiţi din minoritatea hazara, vizaţi  cu regularitate de extremişti sunniţi, notează un corespondent AFP.

Vehiculele sunt nevoite să parcurgă ”centura”, un drum circular în Afganistan care leagă marile capitale provinciale şi care trece prin sudul unei axe directe Herat-Kabul.

Talibanii, care sunt susţinuţi de Iranul vecin, şi-au strâns laţul în jurul provinciei vestice, la frontiera cu Iranul, şi au încercat din nou, în primăvară, să cucerească capitala provinciei şi un baraj.

Ei au fost respinşi de o intervenţie a forţelor afgane şi americane în mai.

În 2017, insurgenţi au încercat în trei rânduri să cucerească oraşul Farah, potrivit reţelei de analişti Afghanistan Analysts Network.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook