Un nou incident aviatic a avut loc, duminică dimineaţa, pe Aeroportul Internaţional din Mandalay, Myanmar.

Un avion cu 89 de persoane la bord a fost obligat să aterizeze forţat, după ce o defecţiune tehnică a făcut ca trenul de aterizare din faţă să nu mai poată fi utilizat.

Articolul continua dupa recomandari

Avionul a zburat pentru a consuma combustibil, înainte să aterizeze forţat

Conform Daily Mail, pilotul a gestionat foarte bine situaţia, a redus semnificativ viteza şi a salvat viaţa tuturor celor aflaţi la bord, deşi avionul a lovit cu partea din faţă pământul şi a rulat aşa câteva zeci de metri.

Şansa celor aflaţi la bord a fost că impactul nu a avut suficientă forţă încât să se producă un incendiu.

Este însă al doilea incident aviatic produs în Myanmar în mai puţin de o săptămână, din cauza unor defecţiuni tehnice.

11 persoane rănite, după o altă aterizare de urgenţă provocată de o furtună puternică

De asemenea, pilotul a zburat mai mult înainte de a efectua aterizarea, tocmai pentru a elimina o cantitate importantă de combustibil şi a evita anumite riscuri.

Echipe de intervenţie s-au apropiat instantaneu de aeronavă, dar pasagerii au fost văzuţi ieşind pe propriile picioare.

În urmă cu câteva zile, un avion al companiei Biman Bangladesh Airlines a aterizat forţat pe aeroportul din Yangon, Myanmar, din cauza unei furtuni care a dat peste cap sistemul tehnic al aeronavei. 11 persoane au fost rănite în urma incidentului respectiv.