Peste 220 de persoane au fost ucise într-o serie de atacuri revendicate de gruparea Statul Islamic (SI) în sudul Siriei, miercuri, unul dintre bilanţurile cele mai dure de la începutul războiului, în 2011.

Este vorba totodată despre primele atacuri de această amploare comise de SI de luni de zile în această ţară, în care organizaţia jihadistă a suferit numeroase înfrângeri în ultima perioadă.

Articolul continua dupa recomandari

Preşedintele Bashar al-Assad a denunţat o ”crimă” şi a arătat cu degetul ţări străine, pe care nu le-a numit şi pe care le-a acuzat că susţin SI.

”Crima de astăzi (miercuri) arată că state care susţin terorismul înceracă să reanime organizaţii teroriste pentru a se putea servi de ele ca monedă de schimb în scopuri politice, însă aceste tentative sunt sortite eşecului”, a declarat al-Assad. care l-a primit pe emisarul preşedintelui rus Alekandr Lavrentiev, potrivit unor prezentări ale preşedinţiei siriene pe reţele de socializare.

Un asalt asupra mai multor sate şi atentate au avut loc în provincia As-Suwayda, aflată sub controlul total al regimului. Jihadişti din SI sunt prezenţi într-o zonă deşertică, la nord de această regiune.

Potrivit presei oficiale siriene, forţe ale regimului au lansat un contraatac cu scopul de a-i respinge pe jihadişti. Raiduri aeriene au vizat în acelaşi timp gruparea extremistă, care a cucerit miercuri trei sate, recucerite după aceea de forţe ale regimului, a anunţat Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).

”Jihadiştii au fost obligaţi să se retragă în deşert”, a declarat pentru AFP directorul SOHR Rami Abdel Rahman.

”Patru kamikaze şi-au detonat centurile explozive în oraşul Suwayda”, capitala provinciei cu acelaşi nume, potrivit lui Abdel Rahman.

Alţi atacatori sinucigaşi au comis atacuri în sate din nordul provinciei, după care jihadişti le-au luat cu asalt.

”Bilanţul atacurilor a urcat la cel puţin 221 de morţi, între care 127 de civili, majoritatea ucişi în nordul (provinciei As-Suwayda), unde am găsit corpuri ale unor civili care au fost executaţi în case”, a declarat Abdel Rahman.

”Unele persoane care au fugit de asaltul (SI) s-au întors în sate recucerite (de regim) şi au găsit locuitori ucişi în casele lor”, a precizat el.

Într-un comunicat publicat pe Telegram, SI a afirmat că luptătorii săi au lansat atacuri în principal contra unor poziţii ale regimului în provincie.

Agenţia oficială Sana şi televiziunea de stat au confirmat victime în atacurile din As-Suwayda, fără să prezinte bilanţuri exacte.

Peste 350.000 de persoane au fost ucise din 2011 în acest conflict care a devenit tot mai complex în timp, prin implicarea unor ţări străine şi grupări jihadiste pe un teritoriu fragmentat.

Sursa: News.ro