Bilanţul în urma atacurilor cu bombă din Sri Lanka a crescut la 321 morţi şi 500 de răniţi. Iar autorităţile au arestat până acum 40 de suspecţi. Între timp, au apărut primele imagini cu unul dintre atacatori, chiar înainte de a detona o bombă. Atenție, urmează informaţii care vă pot afecta emoţional.

O înregistrare surprinsă pe camerele de supraveghere arată momentul în care unul dintre suspecţi, cu un rucsac voluminos în spate, se îndreptă către o biserică. În drumul său se întâlneşte chiar cu un copil căruia îi pune afectuos mâna pe cap. Apoi se amestecă printre oameni şi se duce către altar. Secvenţele au fost surprinse cu doar câteva minute înainte de primele explozii.

Articolul continua dupa recomandari

La două zile de la seria de atacuri cu bombă din Sri Lanka, poliţia a arestat 40 de suspecţi. Guvernul crede că în spatele atentatelor se află o grupare islamistă originară din India. Aceasta nu ar fi acţionat, însă, de una singură. Statele Unite susţin că ar fi identificat un suspect cheie, care ar avea legături cu organizaţii teroriste internaţionale precum ISIS.

Un ministru a declarat că autorităţile au primit avertismente, privind atacurile, de la serviciile de informaţii americane şi indiene. Însă nu au fost luate măsurile necesare pentru a preveni masacrul.

Datele anchetei iniţiale arată că atentatele au fost o răzbunare pentru atacarea moscheilor din Noua Zeelandă, susţine Ministrul Apărării din Sri Lanka. Între timp, în ţara asiatică a fost decretată stare de urgenţă şi două zile de doliu naţional.