Un atac armat produs miercuri la o fabrică de bere din Milwaukee, Statele Unite ale Americii, s-a soldat cu şase morţi.

Unul dintre angajaţii fabricii a pătruns cu o armă în interiorul uneia dintre clădiri şi a deschis focul împuşcându-şi mortal cinci dintre colegi.

Articolul continua dupa recomandari

Conform CNN, după ce şi-a împuşcat colegii, angajatul fabricii şi-a pus capăt zilelor.

Deocamdată nu se ştie motivul care a stat la baza acestei tragedii şi nici identitatea atacatorului sau a victimelor.

Tom Barrett, primarul oraşului, a precizat că "au fost cinci persoane care au mers astăzi la muncă, precum o face oricine care are un loc de muncă. Au crezut că merg la muncă, îşi termină treaba şi se întorc la familii. Nu au mai apucat şi, din păcate, nici nu vor mai apuca să se întoarcă la familii".

Peste 1.000 de persoane lucrează în fabrica respectivă şi fiecare a primit avertizare pe telefonul mobil imediat după producerea tragediei. Mulţi dintre cei care au auzit focurile de armă au suferit atacuri de panică.

În jurul fabricii au fost dispuse efective ale SWAT şi FBI şi ofiţeri de poliţie, însă oamenii legii nu au mai apucat să intervină în condiţiile în care atacatorul s-a sinucis.

Este unul dintre cele mai sângeroase atacuri din istoria statului Wisconsin şi al 11-lea cu victime multiple înregistrat în ultimii 16 ani.