Potrivit unei analize a băncii de investiţii JPMorgan intitulată “Cum se va întâmpla Brexit-ul”, Scoţia va ieşi din Marea Britanie înainte de Brexit, iar noul stat independent va introduce o altă monedă, pentru prima oară în ultimii 300 de ani.

“Procesul de retragere a Marii Britanii din UE este probabil să exercite presiuni pentru organizarea unui nou referendum referitor la independenţa Scoţiei, care va avea loc cu puţin timp înainte de ieşirea Regatului Unit, în 2019”, se arată în analiza JPMorgan.

Articolul continua dupa recomandari

Dacă Scoţia va adopta o nouă monedă, ar fi pentru prima oară când ţara va avea o monedă diferită faţă de cea a Marii Britanii după 1707, când a devenit parte a Regatului Unit. Anterior, Scoţia a folosit monede precum ducatul sau pistolul.

Independenţa Scoţiei şi noua monedă fac parte din scenariul de bază al JPMorgan pentru modul în care se va desfăşura procesul de ieşire a Marii Britanii din UE, în următorii câţiva ani.

Banca americană anticipează că întregul proces va dura până în 2019.