Parlamentul italian a modificat Codul Rutier, astfel încât rezidenţii din peninsulă care sunt depistaţi în timp ce conduc o maşină înmatriculată în străinătate riscă amenzi uriaşe.

Concret, circulaţia cetăţenilor care au stabilită reşedinţa în Italia de peste 60 de zile, cu o maşină înmatriculată în străinătate, a fost interzisă.

Articolul continua dupa recomandari

Noua regulă a Codului Rutier italian este valabilă începând de marţi, 4 decembrie.

Mai mulţi români, rezidenţi în Italia, au fost deja amendaţi după ce au fost prinşi conducând maşini înmatriculate în România.

După ce noul Cod Rutier italian a intrat în vigoare, poliţiştii au demarat mai multe acţiuni de amploare în trafic.

Ultimul caz este cel al unui român în vârstă de 50 de ani, care locuieşte în Italia de peste 10 ani, prins pe o stradă din Florenţa la volanul unui autoturism marca Audi cu plăcuţe de înmatriculare româneşti.

Drept urmare, şoferul a fost amendat cu 498,40 euro.

De asemenea, românul a primit un permis de circulaţie pe termen de 180 de zile pentru a-şi putea scoate maşina din Italia sau pentru a o putea înmatricula în Italia.

Dacă nici după expirarea acestui termen, proprietarul maşinii nu îşi va remedia situaţia, poliţiştii vor demara confiscarea administrativă a autoturismului.