Veşti proaste pentru cei care pleacă în vacanţă în Grecia cu maşina. În Republica Elenă, o destinaţie preferată de tot mai mulţi turişti români, a intrat în vigoare un nou Cod Rutier. Noile reglementări aduc pedepse drastice şi amenzi care îi pot lăsa pe şoferi cu până la 2.000 de euro mai săraci. 

Românii, amatori ai plajelor însorite şi istoriei bogate a meleagurilor elene, au fost avertizaţi de Ministerul Afacerilor Externe asupra noilor modificări aduse Codului Rutier din Grecia. Astfel, pentru o banală neutilizare a centurii de siguranţă sau a căştii de protecţie pentru motocicliştii, un şofer rămâne pe loc fără permis pentru 60 de zile. În plus, sunt ridicate plăcuţele şi certificatul de înmatriculare ale vehiculului. O pedeapsă similară pot primi şi cei care folosesc telefonul la volan.

Articolul continua dupa recomandari

În funcţie de nivelul alcoolemiei, şoferii care sunt prinşi că au condus băuţi riscă amenzi care pornesc de la 200 şi ajung 2,000 de euro, la care se adaugă imobilizarea vehiculului şi ridicarea permisului de conducere pe o perioadă de până la 180 de zile.

Cu o amendă de 700 de euro şi ridicarea permisului se pot alege cei care nu respectă culoarea roşie a semaforului, semnele de circulaţie, sau care efectuează manevre periculoase. O amendă mai blândă, între 40 şi 150 de euro vor primi cei care parchează în locuri nepermise.

Pedepse aspre, care includ ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuţelor şi a certificatului de înmatriculare vor primi şi cei care blochează rampele pentru persoanele cu handicap, utilizează banda de urgenţă sau aruncă pe geamul maşinii obiecte sau substanţe care poluează ori pot provoca incendii, inclusiv ţigări.

Au fost aduse şi modificări cu privire la achitarea amenzilor. Ele trebuie plătite în termen de 15 zile integral la Poşta Elenă sau la sediul Primăriei pe raza căreia se află secţia de poliţie rutieră care aplică amenda. Prin noul Cod Rutier este abrogată plata a jumătate din cuantumul amenzii în termen de 10 zile.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook