Guvernul italian va acorda alocaţii de până la 780 de euro pentru persoanele care trăiesc în Italia sub pragul sărăciei. În total, aproximativ cinci milioane de oameni săraci, inclusiv români, vor primi alocaţiile de la 1 aprilie.

Alocaţiile, care poartă numele de 'alocaţii cetăţeneşti', vor fi acordate inclusiv imigranţilor care au un permis valid de şedere şi locuiesc în această ţară de cel puţin zece ani, informează presa italiană.

Articolul continua dupa recomandari

Măsura, care are scopul de a combate sărăcia, urmează să intre în vigoare de la 1 aprilie 2019.

Valoarea alocaţiei poate ajunge până la un maxim de 780 de euro pe lună de persoană şi se acordă doar pentru o perioadă de 18 luni, timp în care beneficiarii sunt obligaţi să încerce să se angajeze.

Pentru a fi eligibili, solicitanţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, printre care:

- să fie cetăţean italian sau să locuiască legal în Italia de cel puţin zece ani;

- să aibă un venit de sub 9.300 de euro;

- să nu deţină active imobiliare cu o valoare de mai mare de 30.000 de euro.

Autorităţile au anunţat că vor efectuate verificări dure pentru a preîntâmpina fraudarea sistemului, cei prinşi că au încercat să obţină ilegal aceste beneficii riscând între 2 şi 6 ani de închisoare.