Mii de oameni și-au luat rămas bun de la Alfie Evans, băiețelul de un an și 11 luni care a murit pe 28 aprilie, după ce timp de mai mult de un an a fost într-o stare semivegetativă.

Alfie a fost înmormântat, luni, la Liverpool în cadrul unei ceremonii private.

Articolul continua dupa recomandari

Însă, mașina mortuară cu sicriul alb în care a fost depus trupul lui Alfie a urmat un traseu prin oraș, pe parcursul căruia mii de oameni au venit să-și ia rămas bun de la băiețel.

Una dintre opririle cortegiului funerar a fost stadionul clubului Everton, echipa favorită a tatălui său.

Simboluri ale clubului Everton au fost pictate și pe sicriul lui Alfie, pe care se mai puteau vedea soldăței de jucărie.

De asemenea, pe coroanele funerare puteau fi citite cuvinte precum "Luptător", "Eroul nostru", "Fiu", "Nepot", și "Albastru".

Oamenii au depus flori, mesaje emoționante și baloane la statuia Dixie Dean din fața stadionului.

"Alfie. Somn lin, puiule de om. Să zbori sus cu îngerii", se putea citi pe unul dintre mesaje.

Cum a murit Alfie Evans

Justiţia britanică a respins, pe 25 aprilie, un ultim recurs iniţiat de părinţii copilului, Kate James şi Tom Evans, care, susţinuţi de papa Francisc şi de guvernul italian, solicitau aprobarea continuării menţinerii în viaţă a lui Alfie şi căutarea unui tratament în Italia, unde un spital de copii a propus preluarea pacientului.

Această decizie a pus capăt luptei judiciare pentru viaţa lui Alfie în care părinţii micuţului s-au confruntat cu echipa medicală a spitalului pediatric Alder Hey din  Liverpool, nord-vestul Angliei, unde Alfie era spitalizat.

Conform reprezentanţilor spitalului, copilul, născut la 9 mai 2016, era afectat de o patologie neurodegenerativă rară, pentru care nu există tratament.

Medicii de la acest spital au decis că este în interesul copilului să nu fie continuată îngrijirea şi să fie decuplat de la aparate.