Alfie Evans a mai fost ţinut în viaţă 10 minute de tatăl său, care, disperat, i-a făcut continuu respiraţie gură la gură micuţului de nici doi ani. Acesta a supravieţuit cinci zile fără aparatele vitale de la care fusese deconectat luni. 

Părinţii săi, Tom Evans, 21 de ani, şi Kate James, 20 de ani, au stat de atunci permanent cu el, în spitalul din Liverpool unde micuţul era internat. Vineri spre sâmbătă noaptea, la ora 2.30, el a murit. Disperat, Tom a încercat să îl mai ţină cumva în viaţă.

Articolul continua dupa recomandari

O rudă a lui a povestit pentru The Mirror că bărbatul i-a făcut 10 minute continuu respiraţie gură la gură lui Alfie, plângând. Când au înţeles că nimic nu îl mai poate salva, cei doi părinţi au adormit lângă trupul micuţului.

Justiţia britanică a respins miercuri un ultim recurs iniţiat de părinţii copilului, Kate James şi Tom Evans care, susţinuţi de papa Francisc şi de guvernul italian solicitau aprobarea continuării menţinerii în viaţă a lui Alfie şi căutarea unui tratament în Italia, unde un spital de copii a propus preluarea pacientului.

Această decizie a pus capăt luptei judiciare pentru viaţa lui Alfie în care părinţii micuţului s-au confruntat cu echipa medicală a spitalului pediatric Alder Hey din  Liverpool, nord-vestul Angliei, unde Alfie era spitalizat.

Conform reprezentanţilor spitalului, copilul, născut la 9 mai 2016, era afectat de o patologie neurodegenerativă rară, pentru care nu există tratament. Medicii de la acest spital au decis că este în interesul copilului să nu fie continuată îngrijirea şi să fie decuplat de la aparate!