Al treilea caz de coronavirus a fost confirmat în Spania, în Tenerife. Este vorba despre un turist italian, medic de profesie, care s-a prezentat singur la spital.

Autoritățile medicale din Insulele Canare au confirmat un caz pozitiv de coronavirus. Este un turist italian, originar din Lombardia, regiunea cu cele mai multe cazuri din Italia. Pacientul este internat într-un spital din sudul Tenerife,  este izolat și sub control sanitar. 

Articolul continua dupa recomandari

Cel infectat, medic de profesie, potrivit Agenției Efe vitată de El Pais, a cerut să fie supus  testelor de virus, deoarece avea simptome. Acesta este al treilea pacient cu coronavirus localizat în Spania, dar celelalte două persoane, ale căror cazuri au fost depistate în două episoade separate în La Gomera (Insulele Canare) și Mallorca (Insulele Baleare), au fost deja externate.

Ministerul Sănătății Guvernului Insulelor Canare a activat protocolul stabilit de coronavirus după ce a confirmat că cetățeanul italian a avut rezultat pozitiv pentru un prim test de coronavirus efectuat luni după-amiază la Spitalul Universitar Nuestra Señora de La Candelaria, din Santa Cruz de Tenerife.

Primul caz de coronavirus detectat în Spania a fost confirmat pe 1 februarie pe insula La Gomera, tot în arhipelagul Canare. Pacientul era un cetățean german care a luat contact în Bavaria cu un colaborator care, la rândul său, a fost infectat de un angajat care a contractat virusul în Wuhan. Cetățeanul a fost izolat la Spitalul Nuestra Señora de Guadalupe din insula La Gomera.

În Palma de Mallorca, cel de-al doilea caz a fost confirmat pe 10 februarie. Cel infectat a fost un cetățean britanic care a fost infectat în Alpi și a fost izolat în spitalul Son Espases, cu un diagnostic ușor. Bărbatul locuiește în Mallorca împreună cu familia și s-a întors pe 29 ianuarie dintr-o excursie de schi în Alpii francezi, timp în care a menținut un contact strâns cu un grup în care au fost diagnosticați alți șase britanici.