După o săptămână întreagă de căutări, o adolescentă de 15 ani din Irlanda care a dispărut în jungla malaeziană, e încă de negăsit. Operaţiunile de căutare implică zeci de echipe de intervenţie. Au fost inclusiv numeroşi turişti care au vrut să le dea o mână de ajutor autorităţilor. Părinţii se tem că fiica lor a fost răpită, de aceea nimeni nu îi poate da de urmă.

De opt zile, membrii echipelor de căutare iau jungla la pas şi difuzează înregistrări audio în care mama Norei îşi strigă fiica. Fata de 15 ani, o adolescentă cu dificultăţi de deplasare, se afla în vacanţă cu părinţii, într-o staţiune turistică din Malaezia. Duminica trecută, tatăl său a observat că nu se mai află în camera ei, iar fereastra era larg deschisă.

Articolul continua dupa recomandari

În jurul staţiunii nu a rămas nici măcar o piatră neîntoarsă, iar camera de hotel a fetei a fost cercetată centimetru cu centimetru. Poliţiştii au luat amprente şi au interogat peste 20 de suspecţi. La căutări participă pompieri, medici, şi chiar turişti şi membrii ai triburilor indigene care cunosc pădurea tropicală. În total, 260 de oameni, sprijiniţi de elicoptere, drone şi câini-poliţişti. Nici măcar unul nu a putut să găsească vreun un indiciu legat de fată.

După o săptămână de căutări fără rezultat, părinţii sunt convinşi că fiica lor trăieşte, dar a fost răpită.

Însă poliţia malaeziană nu ia această variantă în calcul. Cazul face înconjurul lumii, la 12 ani de la dispariţia similară a unei fetiţe de patru ani, dintr-un resort din Portugalia. Pe Maddie McCann, părinţii încă mai speră s-o găsească. Misiunile de căutare au costat până acum aproape 12 milioane de lire, iar misterul din jurul dispariţiei a inspirat şi un documentar de succes.