Felicity Huffman a fost condamnată la 14 zile de închisoare în scandalul de mită pentru admiterea copiilor la universități de elită din SUA. Actrița trebuie să facă și muncă în folosul comunității și să plătească și o amendă.

Sentința a fost pronunțată vineri seară, de către judecătoarea unui tribunal din Boston.

Articolul continua dupa recomandari

Închisoare, amendă și muncă în folosul comunității

Felicity Huffman, care a pledat vinovată pentru acuzațiile aduse, a fost condamnată la 14 zile de închisoare, 250 de zile de muncă în folosul comunității și o amendă de 30 de mii de dolari.

De asemenea, ea va fi sub supervizare timp de un an după executarea sentinței, spune Associated Press.

Ce reacție a avut Felicity Huffman

Actrița din serialul Neveste Disperate a fost acuzată că a dat 15 mii de dolari mită unui consultant, Rick Singer, pentru a trece răspunsurile corecte și a modifica rezultatele finale ale fiicei ei, la admiterea la universitate.

”Îmi pare rău față de fiica mea Sofia, fiica mea Georgia și față de soțul meu Bill. I-am trădat”, a spus Felicity Huffman.

Judecătoarea Indira Talwani i-a replicat actriței americane că o crede că și-a asumat deplina responsabilitate pentru faptele comise, dar ”a încerca să fii o mamă bună nu scuză” ceea ce a făcut.

Potrivit BBC, Felicity Huffman are un termen de 6 săptămâni pentru a se prezenta la închisoare, pentru executarea pedepsei. Procurorul ceruse pentru ea o pedeapsă de o lună de închisoare și o amendă de 20 de mii de dolari. În schimb, apărarea a susținut varianta unui an de supervizare și a unei amenzi de 20 de mii de dolari, plus muncă în folosul comunității.

Un scandal uriaș de mită

Felicity Huffman e prima condamnată dintre cei 34 de părinți carora li s-au adus acuzații în scandalul mitei pentru admiterea copiilor în universități. Sunt însă judecați și cei care au luat mită, așa că numărul total al acuzaților este de 50.

În scandal e implicată și actrița Lori Loughlin. E acuzată că, împreună cu soțul ei, a dat 500 de mii de dolari mită pentru ca fiicele cuplului să fie admise la Universitatea Southern California ca membre ale echipei de canotaj. Actrița și soțul ei au pledat însă nevinovați. Lori Loughlin urmează să vină la tribunal pe 2 octombrie.